Είναι η Παρασκευή πριν το ψυχοσάββατο

 Είναι η Παρασκευή πριν το ψυχοσάββατο

Σε πολλά σπίτια γίνονται προετοιμασίες για αύριο.

Το σιτάρι βράζει

Τα κόλλυβα ετοιμάζονται

Γράφονται μνημόσυνα

Για κάποιον που κάποτε ήταν ολόκληρο το σύμπαν μας.

Για τη μητέρα μου.

Για τον μπαμπά μου.

Για τους παππούδες που μας μεγάλωσαν.

Στις κουζίνες που ζεσταίνονται από ατμό και μυρωδιά καρυδιού,

αναμειγνύεται με λαχτάρα και προσευχή.

Μπορεί να μην μιλάμε συχνά γι' αυτό.

Αλλά σε κάθε οικογένεια υπάρχει ένα όνομα που ακόμα πονάει όταν λέγεται.

Είναι όλα σχετικά με τις αναμνήσεις που κρατούν την οικογένεια ενωμένη,

ακόμα και πέρα από τον χρόνο.

Σήμερα ετοιμάζεται τα κόλλυβα.

Το κερί θα ανάψει αύριο.

Και κάπου, μεταξύ ουρανού και γης,

Γίνεται ησυχία.

Αν έχεις κάποιον στην καρδιά σου,

μην αφήσεις τη μέρα να περάσει χωρίς προσευχή. 

-

Coliva Moșilor de iarnă – grâul care leagă lumea de dincolo

La Moșii de iarnă, coliva nu este doar o mâncare. Este o rugăciune tăcută, făcută din grâu, din dor și din amintire. Este felul prin care cei vii vorbesc cu cei plecați.

În casa Anei, dimineața începea devreme. Focul trosnea încet în sobă, iar pe geam se vedeau fulgii de zăpadă așternându-se liniștit. Pe masă, într-un vas alb, grâul fiert pentru coliva Moșilor de iarnă se răcea încet. Ana îl spălase bob cu bob, cu răbdare, așa cum o învățase mama ei.

— Grâul trebuie curățat bine, spunea mama. Așa se curăță și sufletul când îi pomenești pe cei plecați.

Ana a amestecat grâul cu nucă, miere și puțină scorțișoară. Gustul i-a adus aminte de copilărie, de mâinile mamei, de zilele în care nu înțelegea de ce oamenii plâng în tăcere lângă o lumânare aprinsă.

Bătrânii spun că grâul din coliva Moșilor de iarnă este viața însăși. Bobul se îngroapă în pământ, moare și apoi învie în spic. Așa este și omul: pleacă din această lume pentru a se ridica în alta. De aceea, coliva se face mai ales iarna, când tăcerea e mai adâncă și sufletele așteaptă lumină.

Ana a așezat coliva cu grijă, a presărat nucă deasupra și a înfipt lumânarea în mijloc. Când a aprins-o, flacăra a tremurat puțin, apoi s-a îndreptat.

— Pentru mama… pentru tata… pentru toți ai noștri… a șoptit ea.

La biserică, colivele Moșilor de iarnă stăteau una lângă alta, fiecare cu lumina ei. Fiecare purta un nume, o poveste, o durere spusă doar în gând. Când preotul pomenea morții, liniștea devenea grea, dar nu apăsătoare. Era o liniște plină de sens.

Se spune că în ziua Moșilor de iarnă, sufletele se adună în jurul colivei. Văd lumânarea, simt rugăciunea și se liniștesc. Nu cer bogăție. Cer doar să nu fie uitate.

Când Ana a împărțit coliva, fiecare „Bogdaproste” primit i-a încălzit inima. Știa că nu dădea doar grâu fiert, ci dragoste prefăcută în pomenire.

Seara, acasă, a mai lăsat o lingură de colivă și o lumânare aprinsă pe masă. Așa făceau bătrânii, pentru sufletele care poate nu mai au pe nimeni să le pomenească.

Coliva Moșilor de iarnă nu hrănește trupul.

Hrănește memoria.

Și ne amintește că iubirea nu moare, ci se dă mai departe.